Hibridarea interrasială la albine = distrugerea fondului genetic local



CE REPREZINTĂ HIBRIZII INTERRASIALI ȘI CARE SUNT RISCURILE INTRODUCERII ACESTORA ÎNTR-O POPULAȚIE?

În condiții naturale, într-o populație în echilibru (legea Hardy-Weinberg), așa cum este și rasa geografică la albine, performanța descendenței este intermediară între performanța părinților. Acasta este situația când un caracter este controlat de gene aditive (așa cum este și producția de miere). Selecția artificială în acest caz are în vedere o ameliorare a performanțelor medii între părinți.
Când este vorba de încrucișarea între indivizi aparținând a două populații diferite genetic, performanța descendenței este superioară performanței părinților, ca rezultat al fenomenului de heterozis. Astfel, hibridarea interrasială (încrucișarea intre indivizi care aparțin unor rase diferite) conduce la efectul de heterozis sau de vigoare hibridă, un fenomen întâlnit la toate speciile de plante și animale și care, la albine, deseori controlat doar pentru obținerea primei generații (F1), conduce la îmbunătățirea unor performanțe doar în prima generație. Practic, este vorba doar de o îmbunătățire a performanței individului și nu de o ameliorare a performanței populației supuse selecției.
Fenomenul de heterozis care apare la un hibrid are următoarea explicație științifică: produșii rezultați din încrucișarea unor indivizi care aparțin unor populații genetice diferite, adică hibrizii, sunt mai viguroși (pentru ca sunt mai heterozigoți) ca indivizii în rasă curată (părinții), care sunt mai homozigoți. Superioritatea este dată de manifestarea mai intensă a heterozigoției (pe același locus apar alele diferite ale unei gene) și a unor interacțiuni genetice neaditive (dominanță, supradominanță, epistazie) astfel încât indivizii pot fi mai viguroși sau mai productivi ca părinții lor, fenomenul diluandu-se in generatiile ulterioare.
Unii apicultori producători sau comercianți de hibrizi au înțeles că exploatând acest fenomen natural s-ar putea crea o piață de desfacere atractivă pentru mătci hibride, având ca target apicultorii, care în general nu stăpânesc aceste noțiuni de genetică. De obicei, pentru un efect maxim, ca la toate speciile de animale sau plante, se practică doar obținerea hibrizilor de primă generație (birasiali sau chiar trirasiali) - F1, utilizând de obicei tehnica însămânțarii instrumentale (mătci cu trîntori din rase diferite) și care, sunt comercializați către apicultori. De obicei, prin manifestarea acestei vigori hibride, hibrizii F1 vor satisface dorința cumpărătorilor, dacă și condițiile de climă și floră sunt favorabile. Cu toate acestea, ca urmare a unor particularități de reproducție specifice albinelor (împerecherea în natură, dispersia trîntorilor, roirea naturală), utilizarea de hibrizi F1 nu poate preveni apariția de hibrizi secundari (F2, F3 etc) în populația locală, conducând astfel la dispersia genelor parentale în populația locală. Astfel, prin utilizarea de hibrizi, apicultorii pot avea un rezultat economic îmbunătățit imediat, dar nu NU VOR PUTEA PREVENI PROPAGAREA GENELOR ÎN NATURĂ, deoarece ar trebui ca din aceste mătci să nu mai rezulte pe mai departe trîntori, mătci sau roi naturali care se vor pierde în natură, purtând bagajul genetic al părinților. De obicei, generația a doua (F2) va moșteni probabilistic doar jumătate din vigoarea hibridă, adică din efectul de heterozis existent la părinți, iar generațiile următoare vor moșteni pe mai departe din ce în ce mai puțin din această vigoare hibridă până la dispersia totală a genelor. Rezultatul final al utilizării hibrizilor este o poluare genetică a populației locale în care se vor manifesta genotipuri mai mult sau mai puțin adaptate la condițiile locale (o metisare a populației cu apariția de caractere nedorite) și astfel o dependență a apicultorilor de achiziția hibrizilor.
Fenomenul obținerii de hibrizi F1 este practicat și la alte specii de animale și plante, dar de obicei, populațiile de rasă curată, fiind sub controlul omului, pot fi păstrate nealterate, în timp ce la albină, prin particularitățile de reproducție, genele se dispersează în populația locală, conducând astfel la introducerea unor gene nedorite (care se pot manifesta sau nu în F1), alterînd astfel bagajul genetic al unei populații naturale, rezultat al selecției naturale, pe areale foarte mari.  Dispersia genelor nedorite la albine este relativ rapidă și pe areale extrem de mari, dacă luăm în calcul distanțele de zbor de împerechere ale trântorilor și mătcilor dar și fenomenul de roire naturală.
Utilizarea unor mărci comerciale cunoscute în alte țări (ex. Buckfast, greșit interpretată și promovată ca rasă!), agresivitatea cu care se face promovarea „calităților” acestora, utilizarea unor tehnici moderne (ex însămânțarea instrumentală) sunt uneori motive suficiente de manipulare și control comercial. Cu alte cuvinte, utilizarea hibrizilor are la bază doar rațiuni comerciale și nu de protecție și ameliorare a albinelor.
Comercializarea de hibrizi interrasiali poate să conducă în timp relativ scurt la hibridarea în masă a unor populații locale, deoarece vânzarea de mătci hibride se poate face de exemplu în toată țara, într-un sezon, putându-se realiza mii de mătci. Ca urmare riscul de hibridare și de înlocuire a unor populații geografice în timp scurt este foarte mare, iar apicultorii vor deveni dependenți de mătcile hibride.
Conform literaturii de specialitate (Draganescu C, 1975), la animale de fermă (mamifere) efectul de heterozis este cu atât mai mare cu cât heritabilitatea caracterelor este mai mică (caractere de viabilitate, reproductive, materne), cu atât mai mic cu cât heritabilitatea este mai mare (carcasă, grăsime, greutate) și medie pentru o heritabilitate medie (caractere de creștere – firul de lână etc.)
În cazul populațiilor naturale (cazul albinelor), efectul de heterozis este mai scăzut ca la alte animale, fiind vorba de caractere de adaptativitate, iar adaptarea după cum este foarte frumos exprimată de autor “… depinde de relația armonioasă a tuturor părților...”. “La fiecare populație se formează ansamble diferite de părți, de structuri genetice, ce dau adaptarea optimă”.
“În plus, indivizii superiori prin heterozis nu transmit bine caracterele lor, sunt buni pentru producție dar nu sunt buni pentru reproducție”.
Așa cum menționează în literatura de specialitate (Draganescu C, 2008) un alt motiv pentru care se introduc rase din alte regiuni geografice ar fi acela că “…Introducerea de material biologic străin, dinafară, este stimulată de producția mai mare obținută acolo. Dar, producția mai mare dinafară poate fi rezultatul unui management mai bun sau a unor condiții mai bune de mediu (floră meliferă) existente acolo și nu ca urmare a unui potențial genetic mai bun. Publicitatea comercială poate juca un rol major în supraestimarea unor populații din afară. Chiar dacă populația straină are o producție mai bună ca urmare a unui potențial genetic mai bun nu este sigur că aceste caracteristici se vor menține și în noul ecosistem, (neadaptare, condiții diferite de mediu, diferențe de management)...Încrucișarea cu alte rase poate avea ca efect - heterozisul (vigoarea hibridă), schimbarea unei rase cu alta (înlocuire), sau introducerea de gene noi (nedorite) în populația locală. Așa cum Lush a enuntat: “Incrucisarea interrasiala conduce in general la excelență individuală, dar la rezultate mediocre pentru ameliorarea populației”. Aceasta este riscantă, în mod special la albine, pentru că încrucișarea interrasială și obținerea de hibrizi doar pentru producție și nu pentru selecție are:
- o justificare economică slabă (creșterea eficienței în productivitate nu poate balansa destul posibila confuzie și costul de înlocuire)
- un efect economic periculos pentru toate populațiile locale dacă nu se aplică încrucișarea controlată în toate stupinele (împerecherea liberă cu trântori hibrizi neincluși în sistemul de încrucișare continuă, controlată,  poate distruge populația);
Încrucișarea interrasială poate fi utilizată experimental doar în stupine izolate reproductiv (lucru aproape imposibil de realizat), altfel aceasta poate distruge populația locală.

Introducerea de alte rase sau hibrizi interrasiali conduce la introducerea de genotipuri noi care nu vor răspunde în procesul de selecție ameliorativă, conducând la o metisare a bazinului genetic local, cu implicații negative asupra adaptării și echilibrului populațiilor locale.
Fenomenul de hibridare artificială are astfel un puternic impact asupra echilibrului genetic al populațiilor locale, a capacității albinelor de a se adapta la un anumit areal, iar prin particularitățile de reproducție specifice albinelor, hibridarea conduce la metisarea într-o perioadă relativ scurtă a populației de albine locale, unde hibrizii au fost introduși, conducând la distrugerea populațiilor locale.
În ceea ce privește hibridul Buckfast, conceptul original generat de Fratele Adam, un călugăr de la mânăstirea Buckfast din Marea Britanie, a avut la baza o serie de mai multe combinații interrasiale - A. m. ligustica (Italia), A. m. mellifera (Anglia), A. m. mellifera (Franța), A. m. anatolica (Turcia) și  A. m. cecropia (Grecia), la care mai târziu s-au mai alăturat și  rasele din nordul Africii A. m. sahariensis dar si A. m. monticola din Muntii Kilimanjaro din Africa. Acesta a considerat ca, prin hibridări succesive și selecție artificială pe perioade mari de timp, se va putea obține o albină care să preia toate calitățile (rezistentă la boli, prolifică, neagresivă, productivă, neroitoare, etc), un lucru aproape imposibil de realizat. Experimentele au fost derulate asiduu în anii 1920-1960, dar însăși autorul a considerat că aceste combinații sunt menținute cu mare dificultate, pentru că ce a mai rămas din acel stoc este probabil doar numele.
La ora actuală, doar sub această denumire - Buckfast, există mai multe companii în Europa care doresc promovarea hibrizilor interrasiali, și care au condus deja la distrugerea fondului genetic autohton în mai multe țări (Anglia, Franța, Danemarca, Germania), a căror cercetători fac eforturi susținute să mai păstreze rasa locală A.m.mellifera în zone izolate reproductiv și cu costuri foarte mari. Mai nou, din cauza scăderii acestei diversități genetice în Europa și a purității raselor locale, există interesul de a acapara potențialul comercial în alte țări, așa cum este și România, unde există comercianți dar și apicultori dornici să încerce/experimenteze din oferta țintit promovată.
Se poate constata din modul de prezentare al acestora ca hibrizii interrasiali sunt promovați incorect și netransparent (nu se cunoaște ce rase sunt utilizate și modul de selecție), dar și în deplină ilegalitate dacă luăm în considerare legislația națională.
Ca urmare, comercializarea ilegală a acestor hibrizi în România ar putea în foarte scurt timp să distrugă genofondul apicol autohton, de unde și necesitatea interzicerii totale a acestora.
Un alt exemplu de hibridare (generată de om) și de mod de propagare care a creat foarte multe pagube și neplăceri este cel al albinei africanizate, rezultate din hibridarea unor rase geografice diferite,  A.m. scutelata - rasă africană și A.m. iberica – rasă europeană, într-un experiment scăpat de sub control în Brazilia (1950), această albină fiind intens roitoare, migratoare și foarte agresivă, ajungând la ora actuală pînă în Statele Unite ale Americii  (https://en.wikipedia.org/wiki/Africanized_bee).  Experimente ca acestea dar și studierea diversității comportamentale, în special a comportamentelor nedorite de om (agresivitate, tendință de roire, migrație, reproducție, susceptibilitate la boli, neadaptare la vegetația din climate complet diferite), în cadrul raselor geografice, ne poate da o imagine asupra a ceea ce ar rezulta din hibridarea artificială a raselor albinei melifere la scară internațoională.
Hibridarea interrasială la albina meliferă distruge populațiile locale, diversitatea acestora și anulează practic evoluția naturală, adaptativă, a raselor și altor populații locale, dar și eforturile incomensurabile ale omului de până acum de a le caracteriza și păstra.