Populatiile de albine geografice sunt sub controlul ecosistemului



PRIN BIOLOGIA ȘI CARACTERISTICILE SALE DE REPRODUCȚIE, RASELE ALBINEI MELIFERE SUNT STRÂNS LEGATE DE ECOSISTEMELE ÎN CARE S-AU FORMAT – un sistem complex de factori de mediu care și-au pus amprenta asupra adaptabilității și productivității acestora.

Albina meliferă reprezintă singura specie de interes economic dependentă în totalitate de mediul său natural în care a evoluat de milioane de ani, a fost și rămâne în mare măsură sub controlul selecției naturale, ceea ce nu este și cazul celor mai multe specii de animale de interes economic a căror evoluție poate fi controlată de om aproape în totalitate. Practic, albina meliferă este dependentă de mediu înconjurator, prin cele doua elemente cheie care-i asigură dezvoltarea și perpetuarea: procurarea hranei si înmulțirea acesteia. Având în vedere nivelul de cunoaștere în biologia speciei, tehnologiile de creștere dezvoltate până în prezent au în vedere în general întreținerea și susținerea dezvoltării familiilor de albine pentru a-i asigura condiții optime de producție, dar mediul, ca spațiu de obținere a hranei naturale (nectarul și polenul) și de reproducție joacă un rol vital în existența acesteia.
România, prin poziția sa geografică și relieful său dispune de o anumită specificitate: un climat temperat-continental, cu influențe sezoniere mediteraneene sau continentale (vânt, secetă, temperaturi scăzute sau foarte ridicate, etc), cu o vegetație și floră specifică, de munte, deal, câmpie sau deltă. În acest sens, deși studiile privind albina românească datează încă din 1937-1939 (Fişteag și Farcaş), ea a fost propusă ca rasă de sine stătătoare - A.m. carpatica în 1965, la nivel internațional (Foti, 1965), pe baza unor studii de amploare care au continuat și ulterior, la ora actuală Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură deținând o colecție de probe de albine, de referință pentru studiile de biometrie. Prin activitățile specifice, încă de la înființare, Asociația Crescătorilor de Albine din România (1958) și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (1974) au avut întotdeauna în vedere cercetarea, conservarea și ameliorarea fondului genetic autohton. Deşi principalele caracteristici morfometrice se apropie de cele ale albinei carnioliene (A.m. carnica) se consideră că principalele caracteristici specifice rasei noastre sunt cele legate de comportament şi adaptare la condiţiile de climă şi vegetaţie specifice ţării noastre: o producţie de miere bună corelată cu condiţiile de cules, dezvoltarea în primăvară corelată cu principalele plante melifere, blândeţea și comportamentul liniştit pe faguri, schimbarea liniştită a matcii, o predispoziţie scăzută pentru furtişag, un instinct moderat de roire, o bună rezistenţă la boli şi o bună rezistenţă la temperaturile scăzute din iarnă, dar şi de adaptabilitate la schimbările de temperatură specifice anotimpurilor, climatului şi formelor diferite de relief din România.