Campania mierea româneasca

Campania “Mierea românească”

Spot publicitar video difuzat de TVR
Spot publicitar audio

Campania “Mierea românească” reprezintă un proiect publicitar non-comercial inițiat și realizat de I C D A și Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania, privind conștientizarea calitatilor mierii de albine pentru buna funcționare a organismului uman, calități recunoscute de milenii și dovedite știintific prin numeroase studii efectuate în ultima vreme.
Considerăm că implicarea într-un asemenea proiect publicitar este de natură a aduce doar beneficii sănătății omului, consumul de miere constant contribuind la completarea dietei zilnice cu  elemente nutritive valoroase pentru organismul uman.
Indirect, proiectul contribuie la dezvoltarea apiculturii – sector atât de important pentru economia națională atât prin producția apicolă, dar mai ales prin creșterea producției agricole în medie cu 1/3 în urma polenizării culturilor agricole entomofile și nu în ultimul rând prin menținerea biodiversității ș ecosistemelor naturale, în general, prin polenizarea entomoflorei spontane, având astfel un rol economic și ecologic semnificativ.
Asociația Crescătorilor de Albine din România, membră a APIMONDIA  – for internațional ce sprijină apicultorii și asociațiile apicole la nivel internațional,  încă de la înființarea sa, din 1958 și până în prezent, areîn vedere promovarea continuă, prin diverse acțiuni proprii, consumul de miere și alte produse apicole, dar și dezvoltarea domeniului apicol la nivel național.
Proiectul publicitar a fost adus la cunoștinta Consiliului Național al Audiovizualului, care și-a manifestat dorința de a sprijini efortul ICDA și al ACA din Romania de a populariza cât mai mult consumul de miere la nivel național, prin difuzarea unui spot publicitar, în regim de campanie non-comercială, ca mesaj de interes public, pe posturile de radio și televiziune naționale, articol 141, litera b, din Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare al conținutului audiovizual, cu acordul difuzorilor, in baza art 6, alin(1) al Legii audiovizualului.
Pentru derularea acestei campanii s-a obținut si avizul Ministerul Sănătății privind mesajul transmis conform adresei anexate.

Menționăm că mierea românească este recunoscută pentru calitățile ei și diversitatea sortimentală, obținând de-a lungul timpului numeroase medalii în competiții internaționale, în special în competițiile organizate cu ocazia congresului Apimondia, cele mai recente fiind cele din 2009 -Montpellier, Franța si  2011 -Buenos Aires, Argentina.

Pentru sprijinirea acestei campanii facem un apel către toți cei care au posibilitatea să promoveze spotul publicitar pe diverse canale media, rugându-i să ne contacteze la sediul ICDA. Romania, Blv Ficusului 42, sector 1, Bucuresti.

Multumim Televiziunii Române care a promovat proiectul în perioada octombrie-decembrie 2011 pe posturile TVR 3 și TVR Info precum și in perioada aprilie-iunie 2012 pe posturile TVR2, TVR3 si TVR Info.

Producător general: Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania
cu sprijinul ARTE7 PRODUCTION – TEAM
Muzica originală compusa de Liviu Elekes
Director de fotografie – Vladimir Bulat
3D Creation – Cristian Grosu
Producator executiv – Iulian Condea
Director de film – Eugen Boteanu

Deschide chat
💬 Ai nevoie de ajutor?
Buna 👋
Te putem ajuta?